Bancpost lansează campania “Țara ta, Tradiția ta” - primul proiect de educație culturală axat pe promovarea patrimoniului UNESCO din România

9 noiembrie 2017

Bancpost lanseaza o ampla campanie de educatie culturala – „Țara ta, Tradiția ta”, ce are ca principal obiectiv promovarea in randul elevilor, profesorilor si parintilor a valorilor din Romania incluse in patrimoniul UNESCO. Programul are loc in perioada Octombrie – Noiembrie 2017, in randul elevilor din clasele V-VIII din Scolile din Bucuresti, si isi propune sa familiarizeze peste 4.000 de elevi cu lumea fascinanta a celor 15 obiective culturale ale Romaniei, incluse în Patrimoniul Mondial UNESCO. Pentru ca valorificarea patrimoniului cultural local si aprecierea acestuia la adevarata lui insemnatate ne imbogateste individual si ne consolideaza sentimentul de mandrie nationala. 

Programul cultural „Țara ta, tradiția ta” se desfasoara in parteneriat cu Ministerul Educatiei Nationale si Inspectoratul Scolar al Municipiului Bucuresti, si este implementat impreuna cu Asociatia Gaspar, Baltasar & Melchior. 

“Este un proiect de educatie culturala pe care l-am initiat cu multa pasiune si implicare, in continuarea actiunilor constante pe care le dezvoltam cu succes de sustinere a educatiei si promovare a valorilor culturale romanesti. Educatia prin si pentru patrimoniu este un program educativ adresat tinerei generatii, de cunoastere a patrimoniului cultural romanesc si familiarizare prin practica cu traditiile si obiceiurile mostenite, elemente definitorii ale culturii romanesti autentice. Patrimoniul constituie o sursa de identitate nationala, iar o discutie despre patrimoniu este, in esenta, o discutie despre educatie si despre valori nationale”, a declarat Aura Toma, Director Executiv Marketing si Comunicare Bancpost. 

 “Sustinem cu tarie valorile romanesti si credem ca traditiile noastre trebuie sa fie transmise mai departe catre generatiile viitoare. De aceea, Inspectoratul Scolar al Muncipiului Bucuresti  este alaturi si multumeste Bancpost pentru implicare. Scoala romaneasca are nevoie sa se intoarca la origini si sa le readuca elevilor aminte despre cele mai vechi indeletniciri ale romanilor. Traditiile reprezinta istoria pe care copiii trebuie sa o cunoasca si la care sa se raporteze in viitor”, spune Stefana Calinescu Andrei, reprezentant al Inspectoratului Scolar al Municipiului Bucuresti.

Caravana “Țara ta, tradiția ta” este structurata pe doua paliere, care vor aduce un plus de valoare prin informatie culturala si interactiune. Astfel, in fiecare scoala din Bucuresti in care va ajunge Caravana, copiii vor participa la:

  • Ora de patrimoniu - sesiune interactivă de prezentare a celor 15 obiective UNESCO din Romania: bisericile pictate in exterior din Bucovina, centrul istoric al orasului Sighisoara, Delta Dunarii, respectiv Calușul, Doina etc.
  • Ateliere practice de mestesuguri traditionale sustinute de catre mesteri populari. In cadrul acestor ateliere, cei mici experimenteaza bogata mostenire rurala si artistica a poporului roman: olaritul, fieraritul, respectiv linogravura. 

„Țara ta, tradiția Ta” se incrie in pilonul #bancpostpentrueducatie, in cadrul caruia compania se implica activ in educatia noilor generatii, atat prin programe de educatie bancara, cat si prin actiuni sau parteneriate specifice, care au ca obiectiv educatia activa si armonioasa a copiilor.

***

Despre Bancpost

Bancpost este o banca universala importanta, cu o prezenta de peste 25 de ani pe piata locala si o retea de 147 de unitati si 7 centre de afaceri. Banca deserveste aproximativ 1 milion de clienti corporativi, de retail si institutionali, pentru care ofera o gama variata de produse si servicii financiare. Bancpost este totodata unul dintre liderii pietei locale de carduri si a dezvoltat retele extinse de peste 530 ATM-uri, 6.100 POS-uri si 190 de terminale automate de plata (APS-uri) care ofera acces comod si permanent la serviciile bancii. Avand in vedere angajamentul sau de a sprijini performanta si valorile romanesti, Bancpost a devenit sponsor oficial al Echipei Nationale de Fotbal incepand din 2015.

Vezi toate stirile